vineri, 15 ianuarie 2016

Reading challenge 2016


   Am găsit pe la sfârșitul lui 2015 această imagine pe Instagram și mi-a plăcut tare mult provocarea, așă că mi-am propus să o fac în acest an. Astăzi am de gând să vă prezint la ce cărți m-am gândit eu pentru această provocare.

1. O carte publicată în acest an: M-am gândit să aleg Central Park de Guillaume Musso care urmează să fie publicată la Editura ALL.

2. O carte pe care o poți termina într-o zi: Pentru că era de mult în wishlist-ul meu și mi se pare subțirică, am ales Puls de Julian Barnes.

3. O carte pe care voiam să o citesc de mult: M-am gândit mult aici, pentru că sunt atât de multe cărți pe care vreau să le citesc și totuși a fost o decizie ușoară pentru că am avut de unde alege. În final, a câștigat Jennifer Niven cu titlul Toate acele locuri minunate.

4. O carte recomandată de bibliotecară sau de vânzătorul de la librărie: Îmi amintesc că vara trecută bibliotecara mi-a recomandat după ce citisem Ce-aș fi eu fără tine? de Guilaume Musso și cartea Chemarea îngerului de același autor. 

5. O carte pe care ar fi trebuit să o citești în timpul școlii: Dacă în perioada liceului am citit cam tot ce a trebui pentru examenul de bacalaureat, mă voi îndrepta cu gândul spre anii din timpul școlii generale și am să recunosc că nu am citit Micul prinț de Antoine de Saint-Exupery.

6. O carte aleasă de o persoană apropiată: Eu am ales Fulgi de iubire de John Green, Mauren Johnson și Lauren Myracle pe care sora mea mi-a dăruit-o, deci se pune că e aleasă de ea, nu? 

7. O carte care a fost publicată înainte să te naști: Am ales Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov, carte publicată în 1966.

8. O carte care a fost interzisă în trecut:  De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger, o carte controversată, care a fost considerată ca fiind imorală.

9. O carte pe care ai abandonat-o: Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde, din care am citit 20-30 de pagini și nu m-a captat la acel moment, așă că îmi propun să o reiau în acest an. 

10. O carte pe care ai cumpărat-o, dar nu ai citit-o: Am cumpărat-o destul de recent, acum o lună aproximativ și încă nu am pus mâna pe ea, deși eram tare curioasă. Este vorba despre Anul în care te-am întâlnit de Cecelia Ahern.

11, O carte care te intimidează: Cred că aici aș putea include toată seria Urzeala tronurilor de George R.R. Martin pe care îmi doresc să o citesc cap-coadă fără alte volume între cărțile seriei și nu știu sigur dacă voi reuși. Mă intimidează numărul paginilor primului volum, ce să mai vorbim de toată seria. Sper ca vacanța de vară să fie un prilej bun pentru a lectura populara serie.

12. O carte pe care ai citit-o deja: Cred că mi-ar plăcea să recitesc 40 de zile de Chris Simion.

   Dacă vă place provocarea, vă invit să prindeți curaj și să vă puneți pe citit. Lectură plăcută! :)

duminică, 10 ianuarie 2016

Top 5 cărți citite în 2015




     Am tras linie după anul 2015 și agenda mea confirmă un număr de 49 de cărți citite în acest an. Au fost și cărți bune, care mi-au plăcut enorm de mult și pe care o să încerc să le filtrez într-un top 5. De asemenea  au fost și cărți mai puțin bune, cărți care pe mine nu m-au impresionat sau nu au adus nimic nou în sfera cunoștințelor mele. În final, a fost un an bun, destul de productiv pe planul lecturilor, așa că las de o parte subiectul cărților mediocre și o să vă prezint cățile care mi-au plăcut.

  
     Pe loc 5 se situează Toate acele lucruri pe care nu ni le-am zis de Marc Levy. Trebuie să fiu sinceră și să spun că mi-am cumpărat această carte convinsă de titlu și nu am citit absolut nimic despre ea înainte. Astfel, când am început să citesc, am fost luată prin surprindere de subiectul cărții și acțiunea care are loc. Pentru mine, a fost o carte minunată, care m-a ținut cu sufletul la gură pe tot parcursul lecturii, o carte căreia nu i-a lipsit umorul, suspansul și romantismul. (☆)



     Pe locul 4 este cartea Cerul e pretutindeni de Jandy Nelson, autoare care m-a cucerit prin stilul ei, prin modul cum a creat personajele și lumea lor. Nu am să vă zic mai mult de atât, dar vă las un link către recenzia pe care i-am făcut-o acestei cărți aici. (★)



     Locul 3 îl ocupă Chris Simion, cu cartea 40 de zile. Cunoșteam deja stilul autoarei deoarece am citit și Ce ne spunem când nu ne vorbim, însă, cu toate acestea, cartea m-a surprins. O poveste profundă, plină de sentimente și de trăiri, o carte despre viață. E greu să-mi găsesc cuvintele să o descriu. O recomand cu drag tuturor! (★)



     Cel care mă așteaptă de Parinoush Saniee ocupă locul 2 al topului. Captivantă și emoționantă, această carte urmărește povestea protagonistei Masumeh din Iran. În contextul revoluției iraniene din 1979, cartea surprinde primii ani ai tinereții acestei fete, încercările și transformările prin care trece aceasta și urmărește viața ei până la maturitate, unde o întâlnim în calitate de mamă și soție. O carte fascinantă, pe care vreau să o recitesc peste ceva timp. (★)



     Și în final, locul 1 îl ocupa Culoarea sentimentelor de Kathryn Stockett. O carte care mi-a plăcut la nebunie, pe care am savurat-o și sunt sigură că vreau să o recitesc cândva. Mai multe despre această poveste puteți citi în recenzie pe care am facut-o aici și dacă citiți cartea, (TREBUIE SĂ O CITIȚI!!) vă recomand să vedeți după și filmul care este, de asemenea, minunat. (★)



     Cam asta a fost cea mai bună parte din 2015 în materie de cărți. Recomand fiecare carte din acest top cu speranța că și pe voi vă vor încânta aceste lecturi. Enjoy!  



vineri, 1 ianuarie 2016

Recenzie "Cea mai frumoasă carte din lume și alte povești" de Eric Emmanuel Schmitt


     Titlu: Cea mai frumoasă carte din lume și alte povești
     Autor: Eric Emmanuel Schmitt
     Editura: Humanitas Fiction
     Număr pagini: 208

   Prezentare: Opt nuvele, opt povești de iubire, opt femei. De la vânzătoarea modestă la miliardara arogantă cu trecut misterios, de la soția dezamăgită la amanta sacrificată pentru binele familiei bărbatului iubit, de la deținuta politic la prințesa nonconformisă, chipurile dragostei se schimbă, deși nevoia de fericire rămâne mereu aceeași.

   Deși am citit Elixirul dragostei de același autor și nu am rămas tare încântată de carte, mi-am propus să îi mai acord o șansă autorului și să nu îi dau verdictul după o singură carte citită. Am tot auzit de Oscar și Tanti Roz așa că am pornit spre bibliotecă în căutarea ei. Era împrumutată, așa că m-am ales cu Cea mai frumoasă carte din lume și alte povești.

   Și după ce am savurat cele 8 povestioare ce alcătuiesc cartea, în opinia mea, pe bune dreptate își merită titlul. E una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit. Fiecare dintre cele 8 povești surprinde femeia în diferite ipostaze, în diferite stări sufletești. Femei care iubesc, suferă, plâng, zâmbesc, femei ce se bucură de succes sau suferă în singurătate, femei care se pierd, ca mai apoi să se regăsească.  

   Fiecare povestire cuprinde un subiect, o problemă de viață, un moment de cumpănă, o bucurie, un sentiment. În jurul fiecărui subiect, E.E. Schmitt tratează femeia, atitudinea acesteia, sentimentele care o încearcă, sensibilitatea acesteia, dar și forța cu care aceasta luptă pe parcursul vieții. 

   Am citit cartea cu sufletul la gură, în unele povești regăsindu-mă, în alte nu. Însă, cu siguranță sfârșitul fiecărei povestiri mi-a dat ceva de gândit sau chiar m-a învățat o lecție. O carte cu adevărat frumoasă, o lectură ușoară, pe care o recomand tuturor cu drag. Lectură plăcută! 

duminică, 4 octombrie 2015

Recenzie "El a ales" + "Scrisori către îngeri" de Florina Sanda Cojocaru

   
     Titlu: El a ales (vol. I)
     Autor: Florina Sanda Cojocaru
     Editura: Pim
     Număr pagini: 221

     Titlu: Scrisori către îngeri (vol. II)
     Autor: Florina Sanda Cojocaru
     Editura: Pim
     Număr pagini: 201
   
     Hoinăream pe facebook într-o zi și am dat de un text distribuit de către cineva. Citesc prima frază și următoarea și îmi place. Când termin îmi dau seama că este un fragment dintr-o carte: El a ales. Până și titlul mă atrage, așa că imediat caut cartea. Găsesc informații și aflu că de fapt povestea se întinde pe parcursul a două volume. Comand cărțile și aștept cu nerăbdare să le primesc.

  Când în sfârșit primesc cărțile, pătrund imediat în povestea emoționantă a unei fete - Andreea. Încă de la început aflăm că adolescenta frumoasă și inteligentă are neșansa să trăiască într-un mediu sărac, lipsit de posibilități materiale. Tatăl acesteia, un bărbat vicios, cu un comportamnet violent, bea toți banii din casă, bani pe care mama fetei îi câștigă lucrând din greu. Fratele mai mic al Andreei, Dan, este un băiat bun și isteț, dar are un anturaj nepotrivit, el fiind implicat în tot felul de furturi, cu dorința de a-și ajuta mama cu bani.
     Cu toate acestea, adolescenta visează, se îndrăgostește și își dorește cu ardoare ca într-o zi viața ei să se schimbe. Pune ochii pe Alex, un prieten de-al fratelui ei, dar nu îndrăznește să-și mărturisească sentimentele, știind că sărăcia în care trăiește ea și familia ei o îndepărtau de el. Andreea se gândește că cel mai bine e ca după terminarea liceului să meargă să danseze, pentru a-și ajuta părinții cu bani și astfel, fratele ei să nu mai fie nevoit să fure.

Marea ei taină era dragostea ce o purta pentru Alex. Îl iubea mult, conștientă fiind că acesta nu a avut ochi niciodată pentru ea. Părinții ei, sărăcia, chiar și Dan, o îndepărtau și mai mult de Alex. Va dansa, ei bine, va face orice pentru a-și îndeplini visul.

     Alex, un băiat frumos, ce provine dintr-o familie normală, locuiește împreună cu mama sa, Lola, iar tatăl, George, este plecat să lucreze în străinătate. Într-o zi, o găsește pe Andreea în cadrul ușii sale. Fata își dorea ca Alex să fie al ei, măcar până va pleca să danseze, voia ca această iubire să existe. Astfel, și-a mărturisit sentimentele pentru el și de aici începe poveste lor, cu speranțe și vise mărețe pentru viitor.
Din păcate, relația nu durează la fel de mult precum și-ar fi dorit cei doi îndrăgostiți. Anturajul lui Dan se răzbună pe el prin intermediul surorii lui. Aceasta este violată, iar Alex ajunge la spital în urma încăierării care a avut loc când acesta a vrut să o apere. Andreea nu îi denunță pe acei baieți, părinții lor promițându-i bani în schimbul tăcerii. Fata acceptă și tace, știind că acei bani le erau necesari familiei sale pentru a acoperi o parte din datorii. Alex nu înțelege acest gest și nu vrea să asculte varianta Andreei, astfel încât are loc despărțirea celor doi îndrăgostiți plini de speranță.

    Povestea continuă și peste ani o reîntâlnim pe Andreea, cea care și-a dorit să uite tot acest trecut nefast. Pleacă în capitală să danseze, dar ghinionul nu o ocolește nici de această data. Este din nou abuzată, amenințată și bătută, obligată să se drogheze și să bea. Uneori ajunge la capătul puterilor, simte că nu mai poate suporta tot acest chin și își dorește să moară, dar imediat își amintește și de visele sale, de Alex, de dragostea pe care încă i-o poartă. 

Devenise un vierme. Se târa de la o zi la alta pe mortăciunile din jurul său. Îi era silă de ea în puținele momente în care devenea conștientă. Își dorea să moară uneori.

     Scapă din mâinile acelor oameni și plecă în Japonia, unde i s-a promis că va dansa și nimeni nu o va obliga să se prostitueze. Plecă și începe o nouă viață, deși dorul de familie, de fratele său, de Alex, o copleșește din ce în ce mai des. Cunoaște și alți bărbați, unii dintre ei care îi intră-n suflet, însă doar Mark reușește să o readucă în țară, acesta oferindu-i tot sprijul material și psihic de care avea aceasta nevoie. 
Nici în țară lucrurile nu sunt mai roz. În tot acest timp, Alex a trecut și el printr-o dramă. Diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică, el își pierde orice speranță și își așteaptă moartea resemnat.

Pentru mine viață se numește perioada de dinaintea bolii. Pentru mine viața se termină aici, între aceste ziduri albe. Mă simt ca într-o sală de așteptare. Trenul către moarte va pleca de la peronul 3 sau 4, Dumnezeu știe.

     Însă îngerul din viața lui, Roxana, cea care îl iubește mai presus de orice, are grijă ca acesta să își revină atât din punct de vedere psihic, cât și fizic. Face cazul lui Alex cunoscut și strânge banii necesari pentru operații și tratamente și, în același timp, îi transmite lui Alex dorința de a trăi. Atât boala, cât și iubita lui, Roxana, îl schimbă pe Alex, acesta dorindu-și zile de la Dumnezeu, cât mai multe zile, pentru a le petrece alături de Roxana, femeia pe care ajunge să o iubească nespus de mult.

     Andreea și Alex - două suflete tinere și pline de speranță, a căror poveste se termină mult prea repede. Fiecare își trăiește propria dramă și eu ca cititor am resimțit fiecare sentiment. Primii fluturi în stomac, puternica dorință de a avea un viitor împreună și lacrimile de durere în urma despărțirii. Curajul de a o lua de la capăt fiecare pe alt drum, deși încă se iubeau, dorul de persoana iubită, încercările pe care viața le dă ambelor personaje, alte iubiri și alte dezamăgiri. Zbuciumul sufletesc, chinul și suferința cauzată de boală, speranțe, deznădejde, schimbare și regăsire. Un amalgam de trăiri pe care le simți de fiecare dată când mai dai la o parte o filă din carte, o adevărată lecție de viață care se desprinde din această poveste.
     El a ales este o poveste inspirată din viața reală, o poveste despre iubire în toate formele ei. Evoluția personajelor pe parcursul anilor, reîntalnirea lor, timpul nepotrivit, alte iubiri consumate, un trecut ce urmărește personajele. Scrisori către îngeri continuă povestea și ne demonstrează că uneori, sentimente ascunse în străfundul inimii pot învia pentru persoana iubită. Descoperi după ani aceiași ochi de care te-ai îndrăgostit cândva, aceeași mângâiere ce te-a făcut să simți primii fiori ai dragostei și simți din nou că trăiești, că iubești cu toată ființa ta.

-Nu pot să cred că te-am lăsat să pleci. Nu pot.
-Am plecat să revin, nu ți-am fost ca să-ți fiu, șoptește Andreea.

Într-o noapte de iarnă o va duce la altar. A albit puțin, are aceași ochi cenușii, iubește și este iubit.






miercuri, 30 septembrie 2015

Recenzie "Culoarea sentimentelor" de Kathryn Stockett

 
     Titlu: Culoarea sentimentelor (The help)
     Autor: Kathryn Stockett
     Editura: Univers
     Număr pagini: 512
     Rating: 5 steluțe din 5

     Prezentare: "În orașelul Jackson din  Mississippi, în anii ’60, trei femei care în mod normal nu ar fi avut nimic în comun se leagă printr-o prietenie incredibilă. Ceea ce le apropie este un proiect secret care le primejduiește viața, o carte ce pune în discuție convențiile sociale considerate tabu ale vremii lor.
     Culoarea sentimentelor, romanul de debut al autoarei Kathryn Stockett, este ceea ce se cheamă un fenomen literar: o carte care a fost respinsă de aproape cincizeci de editori și agenți, publicată în cele din urmă de Penguin Group și primită cu un entuziasm extraordinar de librării, cluburi de carte, bloggeri și critică literară. Drepturile de traducere au fost vândute în mai mult de 30 de țări, iar Steven Spielberg a decis să implice studiourile DreamWorks în ecranizarea cărții. Definită drept „magică“, „irezistibilă“, „plină de umor“, Culoarea sentimentelor s-a menținut în New York Times Best Sellers List timp de doi ani și s-a vândut în peste 7 milioane de exemplare doar în Statele Unite."

     Am comandat cartea în urmă cu două săptămâni și imediat ce-am primit-o am pus mâna pe ea și am început lectura. Trebuie să recunosc că nu știam mai nimic despre carte, în afara părerilor foarte bune pe care le-am auzit despre ea și ideea principală a cărții. Nu am vrut să citesc nicio recenzie, niciun rezumat și nici filmul nu l-am vizionat înainte, m-am mulțumit doar cu descrierea de pe spatele coperții.
     Am fost foarte intrigată de faptul că romanul a fost refuzat inițial de editori, ca mai apoi cartea să fie publicată, tradusă în mai mult de treizeci de țări și apărută în cele din urmă în New York Times Best Sellers List.

     Astfel, am pătruns în lumea necunoscută a acestui bestseller, mai exact în Jackson din Mississippi, acolo unde are loc acțiunea cărții. Romanul are în plin plan viața anilor 60 și evidențiază diferențele rasiale dintre albi și negri, relațiile dintre familiile de albi cu menajerele lor de culoare.
     Acțiunea cărții urmărește viața a trei femei, domnișoara Skeeter – o femeie albă, Aibileen și Minny – menajere de culoare la familiile prietenelor domnișoarei Skeeter. De asemenea, aceste trei femei sunt și naratorii cărții, pe lângă acestea fiind prezent și un narator obiectiv căruia îi aprține un singur capitol. La începutul fiecărui capitol este precizat naratorul, acest aspect ajutându-mă să empatizez mult mai bine cu fiecare personaj în parte.


     Încă de la început observăm două lumi, cea a albilor și cea a negrilor, însă domnișoara Skeeter este undeva la mijloc, urmându-și propria gândire, nevoile și instinctele sale. O contribuție importantă în formarea ei ca om a avut Constantine, menajera care a îngrijit-o de când era mică.

Toată viața mi se spusese ce să cred despre politică, despre negri, despre ce înseamnă să fii fată. Dar, cu degetul mare al  lui Constantine strivit în palma mea, mi-am dat seama că, de fapt, aveam posibilitatea să aleg ce cred.

     Fiindcă își dorea foarte mult să scrie și inspirată fiind de ceea ce îi povestise Aibileen despre moarte fiului său, domnișoara Skeeter pășește pe un drum mai primejdios. Aceasta își dorește să scrie o carte care cuprinde mărturisirile menajerelor de culoare despre viața lor și modul în care sunt tratate în casele albilor. Aibileen și Minny sunt primele care acceptă să își mărturisescă cu adevărat ce înseamnă să fii servitoarea albilor, încercările, sacrificile și umilința prin care trec acestea.  Urmează și marturisirile altor servitoare din Jackson, ele fiind cuprinse, pe de o parte, de frică pentru ce li s-ar putea întâmpla din cauza acestor mărturisiri și, pe de altă parte, de speranță că vor putea destrăma această barieră dintre negri și albi. 


     Astfel, cartea care la început avea să o inițieze pe domnișoara Skeeter în lumea jurnalistică și reprezenta o adevărată oportunitate pentru ea, ajunge să fie și o speranță pentru un trai mai liniștit în ceea ce îi privește pe cei negri.
     Încetul cu încetul, domnișoara Skeeter se îndepărtează de prietenele ei, se izolează din punct de vedere social și își asumă riscul să scrie o carte, care mai apoi publicată produce agitație și diferite păreri controversate în orașul Jackson.

     Umilință, teamă, putere, curaj, bunătate, un amalgam de sentimente pe care le simți citind mărturisirile menajerelor. Singurătate, riscuri, sinceritate și demnitate, acesta este domnișoara Skeeter care își rezervă dreptul să aleagă ce crede. Luptă pentru visul ei și reușeste să construiască o carte unică, cu personaje incredibile a căror povești emoționante sunt pline de speranță,  umor, dramă, povești pline de învățături.
     Așadar, Culoarea sentimentelor este o carte extraordinară, care merită citită, o carte plină de învățături, alimentată cu o doză de speranță, de curaj și de frumos. Recomand cu drag!

Citate din carte:

Am putea ajunge la pușcărie pentru încercarea de-a scrie această carte.

Cred c-atunci am înțeles și ce-i rusinea, și ce culoare are. Rușinea nu-i neagră, ca tărâna, cum am crezut io dintotdeauna. Rușinea-i de culoarea uniformei albe, nou-nouțe, pencare mama a călcat o noapte s-o plătească. Fără nici o pată pe ea.

Știi ce s-ar putea întâmpla dacă ne-ar găsi aici? Nu mă face să pomenesc de ziua în care am folosit din greșeală cabina de probă la magazinu de țoale și m-am trezit cu puști ațintite spre casă…

Există în sufletul lor o ură nedisimilată pentru femeile albe, dar și o dragoste de neexplicat.

Mă doare inima când o văd cum încearcă să râdă. Pen’ că ne pasă. Undeva, în străfunduri, albi sau negri, la toți ne pasă.



sâmbătă, 26 septembrie 2015

Recenzie "Cerul e pretutindeni" de Jandy Nelson

     Titlu: Cerul e pretutindeni (The sky is everywhere)
     Autor: Jandy Nelson
     Editura: Epica
     Număr pagini: 288
     Rating: 4 steluțe din 5

     Prezentare:  "Lennie este o tânără de 17 ani, cântă la clarinet și iubește foarte mult cărțile. Își duce viața, liniștită și mulțumită, în umbra expansivei sale surori mai mari, Bailey. Însă, când Bailey moare subit, Lennie e catapultată în mijlocul scenei propriei sale vieți - și, în pofida experienței sale nule în privința băieților, se trezește dintr-odată oscilând între doi. Toby este fostul iubit al lui Bailey; durerea pierderii din sufletul lui o oglindește perfect pe cea a lui Lennie. Joe este sosit recent in orașul lor, tocmai din Paris, și este posesor al unui zâmbet atât de magic precum talentul lui, fiind un foarte bun interpret la chitara clasică. Pentru Lennie, unul e soarele, iar celălalt luna. Unul incearcă să o scoată din suferința cruntă, iar celâlalt o consolează în această. Dar când cei doi se intersectează, universul lui Lennie e pe cale să explodeze…"


Ar fi trebuit să mor de atâta suferință, nu să mă îndrăgostesc…

   Am devorat această carte, fascinată fiind încă de la primele pagini citite, Cerul e pretutindeni este una dintre acele cărți care te face să simți ceea ce citești și îți transmite din emoțiile personajelor.

   Lennie este personajul principal care, în urma decesului surorii ei Bailey, este devastată și resimte absența ei la fiecare pas. Cu toate acestea, Lennie se implică într-un triunghi amoros și astfel apar și primele sentimente de vinovăție, ea considerând că nu este corect să se îndrăgostească într-un astfel de moment. Pe de o parte, atracția reciprocă care există între Lennie și Toby - fostul iubit al surorii ei -, iar, pe de altă parte, sentimentele de vinovăție pe care le simt amândoi din cauza acestei atracții definesc relația dintre cei doi. 
   Am încercat să empatizez cu Lennie din acest punct de vedere și totuși nu am reușit să înțeleg în totalitate ceea ce simțea ea. Amândoi au suferit pierderea lui Bailey, amândurora le era dor de ea și nici unul dintre ei nu puteau să accepte absența ei. Astfel, această durere i-a apropiat pe cei doi, Lennie simțind că Toby este singurul care poate înțelege ce simte ea cu adevărat.
   Joe este al treilea personaj din triunghiul amoros. Legați de pasiunea pentru muzică, cele două personaje încep să se cunoască. Astfel, între Lennie și Joe se încheagă o poveste de dragoste tare frumoasă și sinceră, pe care cu siguranță o veți îndrăgi.

   Un lucru care mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că la majoritatea capitolelor, dacă nu chiar la toate, apar bilețele sau notițe pe care Lennie le scria, biletele cu ajutorul cărora am reușit să înțeleg mai bine sentimentele personajului, frământările și temerile acesteia.






   O carte minunată pe care am citit-o dintr-o răsuflare. Stilul autoarei mi-a plăcut mult, m-a ținut în priză și m-a ajutat în același timp să mă apropii de personaje. O recomand cu drag, oricui este dornic să patrundă într-o poveste atipică, unică și captivantă.


Citate din carte

Întinde mână spre fața mea, plimbându-și încet degetul mare peste obrazul meu. Atingerea este atât de tandră, încât mă surprinde. Nimeni nu m-a mai atins astfel, nu s-a mai uitat la mine cum se uită el în clipa asta, adânc în mine. Vreau să mă feresc de el și să-l sărut, în același timp.

Mă trage și mai aproape de el și ceva începe să-mi crească pe dinăuntru, ceva ce seamănă destul de tare cu bucuria.

E ca și când totul în jurul nostru s-ar fi oprit ca să vadă ce avea să se întâmple mai departe - copacii se apleacă, păsările se rotesc deasupra, florile își țin petalele nemișcate. Cum ar putea să nu cedeze în fața acestei iubiri nebunești de mari pe care o simțim amândoi? N-ar putea, nu-i așa?

Îmi pun blând o mână pe brațul ei, întrebându-mă cum o dragoste atât de mare pentru cineva poate încăpea în corpul meu plăpând.




joi, 24 septembrie 2015

Ce cărți am citit până acum..


  1. Elevul Dima dintr-a șaptea - Mihail Drumeș
  2. Aventurile lui Sherlock Holmes
  3. Memoriile lui Sherlock Holmes
  4. Prins - Pentru Popescu
  5. Oameni feroce - Dirk Witterborn
  6. Zodia îndrăgostiților - Julia Carcasi
  7. Dragostea e capcana diavolului - Hande Altayli
  8. Te iubesc - Catherine Siguret
  9. Pânză de paianjen - Cella Serghi
  10. O formă de viață - Amelie Nothomb
  11. Consumatorul de suflete - Codin Maticiuc
  12. Jurnal - Oana Pellea
  13. Niște răspunsuri - Mihaela Rădulescu
  14. Cum iubesc bărbații - Mihaela Rădulescu
  15. Despre lucruri simple - Mihaela Rădulescu
  16. Ce ne spunem când nu ne vorbim - Chris Simion
  17. 40 de zile - Chris Simion
  18. Fluturi (vol I + vol II) - Irina Binder
  19. Femei care iubesc prea mult - Robin Norwood
  20. Stăpână pe situație - Sidney Sheldon
  21. Ce-am făcut când am tăcut - Andreea Esca
  22. Sub aceași stea - John Green
  23. Ion - Liviu Rebreanu
  24. Moromeții - Marin Preda
  25. Moara cu noroc - Ioan Slavici
  26. Patul lui Procust - Camil Petrescu
  27. Enigma Otiliei - George Călinescu
  28. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război - Camil Petrescu
  29. Cincizeci de umbre ale lui Grey (vol I + vol II + vol III) - E. L. James
  30. Invitație la vals - Mihail Drumeș
  31. Scrisoare de dragoste - Mihail Drumeș
  32. Nuntă în cer - Mircea Eliade
  33. Maitreyi - Mircea Eliade
  34. Cel care mă așteaptă - Parinoush Saniee
  35. Băiatul cu pijamale în dungi - John Boyne
  36. Ce-aș fi eu fară tine? - Guillaume Musso
  37. Îmbrățișarea - Martin Gulich
  38. Diana cu vanilie - Diana Sorescu
  39. În inima infernului - Rosa Montero
  40. Seria Crossfire ( Atracția, Revelația, Împlinirea, Fascinația) - Sylvia Day
  41. Malad - Alexandru Voicescu
  42. E ușor să te iubesc - Tammara Webber
  43. E ușor să mă rănești - Tammara Webber
  44. O zi - David Nicholls
  45. Ghici cine moare primul - M. J. Arlidge
  46. Elixirul dragostei - Eric Emmanuel Schmitt
  47. Cerul e pretutindeni - Jandy Nelson
  48. Alunecarea - Jill Hothaway
  49. Culoarea sentimentelor - Kathryn Stockett
  50. El a ales - Florina Sanda Cojocaru
  51. Scrisori către îngeri - Florina Sanda Cojocaru
  52. Înainte să adormi - S.J. Watson
  53. Orașul borcanelor - Arnaldur Indridason
  54. Jurnalul Annei Frank
  55. De vorbă cu Emma - Vitali Cipileaga
  56. Adio, deocamdată - Laurie Frankel
  57. Eleanor and Park - Rainbow Rowell
  58. Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus -  Marc Levy
  59. După ce ne-am întâlnit - Anna Todd
  60. După ce ne-am certat - Anna Todd
  61. Marele Gatsby - F. Scott Fitzgerald
  62. Cea mai fumoasă carte din lume și alte povești - Eric Emmanuel Schmitt
  63. Eu sunt Malala - Malala Yousafzai
  64. Al cincilea val - Rick Yancey
  65. Marea nesfârșită - Rick Yancey
  66. Îți voi dărui soarele - Jandy Nelson
  67. Vina - Camelia Cavadia
  68. Suntem deja uitarea ce vom fi - Hector Abad Faciolince